Adevărații social-democrați din Râșnov nu vor să fie remorca unui partid minuscul

0
776

După ce liderii social-democrați brașoveni au bătut palma cu un contracandidat pentru a-l susține la fotoliul de primar al Râșnovului, cel care a condus PSD Râșnov până ieri, Marius Lungu, a decis să salveze onoarea PSD candidând ca independent.

FOTO: Nicolae Folea – președinte ALDE Râșnov, Mihai Lungu – președinte PSD Râșnov, și Cătălin Boteanu – președinte MSL Râșnov, la conferința de presă de ieri în care au anunțat că Râșnovul refuză să susțină candidatul PER.

PSD se confruntă cu o situație fără precedent la Râșnov, după ce conducerea județeană a luat decizia să facă o alianță și să-l susțină la alegerile din iunie pentru funcția de primar pe candidatul PER.
Marius Lungu, care până ieri a deținut funcția de președinte al organizației PSD Râșnov, a decis să se despartă de această formațiune, susținând că alianța formată peste noapte și decizia de susținere a unui contracandidat a fost făcută fără acordul membrilor din Râșnov ai filialelor PSD, ALDE și MSL (Mișcarea Social Liberală). Acesta a declarat ieri într-o conferință de presă că nu a avut nici un cuvânt de spus în această decizie și a fost pur și simplu pus în fața faptului împlinit, după ce în urmă cu două săptămâni conducerea județeană a PSD Brașov îl desemnase pe el drept candidatul formațiunii la Primărie.

„Sâmbătă, 6 mai, am fost chemat la sediul PSD Brașov unde am fost anunțat sec că pentru alegerile parțiale din 11 iunie se constituie alianța electorală PSD-ALDE-PER, iar candidat de primar la Râșnov va fi un membru PER, noi, cei din PSD Râșnov primind însărcinarea să-i strângem semnături pentru depunerea candidaturii și să-i facem campanie electorală. La fel ca larga majoritate a membrilor organizației noastre, consider că a ne fi impus un asemenea candidat este o decizie luată discreționar de staff-ul organizației județene PSD, care a dat dovadă de practici nedemocratice, totalitare. O asemenea decizie este, pur și simplu, o desconsiderare a importanței PSD, o jignire adusă partidului nostru de liderii de la Brașov, o batjocură la adresa membrilor PSD Râșnov, prin a căror muncă am câștigat alegerile parlamentare în orașul nostru, cu un scor de 40%. Trebuia să existe o consultare comună și astfel să stabilim candidatul, oricare ar fi fost acesta, nu neapărat eu, dar să fie membru PSD”, a explicat Lungu.

http://www.bzb.ro/stire/adevaratii-social-democrati-din-rasnov-nu-vor-sa-fie-remorca-unui-partid-minuscul-a111415

Lasă un răspuns