Creștere explozivă de turiști la Cetatea Râșnov. Edilii vor 5 milioane de euro pentru refacerea fortificației

0
732

Primarul orașului Râșnov, Adrian Veștea, a anunțat, într-o conferință de presă, că numărul de turişti care au vizitat staţiunea a crescut foarte mult, comparativ cu anul trecut.

Astfel, 347.000 de persoane au vizitat fortificaţia în acest an, iar la Parcul cu Dinozauri 225.000, de turişti. „Anul trecut am avut  241.000 de vizitatori.Este o creştere de peste 100.000 de turişti, iar până la sfârșitul anului depășim 360.000 de vizitatori, ceea ce arată o creștere spectaculoasă a numărului celor care aleg să viziteze staţiunea Râșnov”, a declarat Veştea.

Adrian-Vestea

Şi liftul pe plan înclinat, care facilitează accesul la Cetate, a fost folosit de 22.600 de persoane, ceea ce demonstrează că este o investiţie rentabilă, care se va încadra în parametrii propuși în momentul depuneruu proiectului pentru finanţare europeană.

„Am finalizat în acest an, cu fonduri europene, atât centrul de informare turistică, liftul pe plan înclinat, pepiniera şilaboratoarele de la școală. Vom ajunge într-un procent foarte mare la finalizarea lucrărilor la Centrul Istoric. Se lucrează continuu și cred că până la finele anului vom ajunge la 98%. Sperăm să și finalizăm. Există optimism și din partea constructorului și a noastră”, a precizat edilul.

http://newsbv.ro/2015/12/04/crestere-exploziva-de-turisti-la-cetatea-rasnov-edilii-vor-5-milioane-de-euro-pentru-refacerea-fortificatiei/

Lasă un răspuns