Ion Adămuţă, şeful salvamont Râşnov, a renovat cabana Mălăieşti, cel mai vechi adăpost din munţii Bucegi

0
1434
Distrusă de câteva incendii, dar şi de o avalanşă, cabana Mălăieşti a renăscut de fiecare dată din propria cenuşă şi asta pentru că locul în care se află, chiar în Valea al cărei nume îl poartă, pe versantul nordic al Bucegilor, este mult prea spectaculos pentru a nu fi valorificat.
În 2005 a fost cumpărată de Ion Adămuţă, şeful salvamont Râşnov, a fost renovată şi de atunci oferă cazare pentru o sută de persoane.
„În viaţa mea am avut trei dorinţe. Prima a fost să am o familie frumoasă şi am, a doua a fost să am o cabană şi am, iar a treia dorinţă a fost să ridic o cruce pe munte şi am făcut-o şi pe asta“, spune Ion Adămuţă, cabanierul de la Mălăieşti. Şeful Salvamont din Râşnov povesteşte că Mălăieştiul a fost dorit la începutul anilor 2000 de primăria din localitate.
Autorităţile locale din Râşnov au început renovarea cabanei prin anul 2002, doar că, din lipsă de fonduri, proiectul nu a putut fi finalizat, astfel că Mălăieştiul a rămas „în conservare“ timp de trei ani, când Adămuţă s-a decis să cumpere construcţia.

Citeste mai mult: adev.ro/p3kj5m

Lasă un răspuns