Cetatea Râşnov va fi reabilitată cu fonduri europene. Primăria caută constructor

0
849
Finaţarea este 16 milioane de lei, iar cu aceşti bani se vor consolida zidurile, se vor reconstrui turnurile de apărare şi două căsuţe, dar se vor amenaja şi muzee, ateliere meşteşugăreşti şi o zonă de spectacole.

Primăria Râşnov a primit o finanţare de 16 milioane de lei dintre care 15.237.465,98 lei de milioane de lei sunt fonduri europene, iar restul costribuţia de 2% a primăriei resptectiv766.628,86. Cu banii europeni se vor face consolidările necesare, dar se vor reconstrui turnurile şi două căsuţe. Zidurile de apărarea vor fie le refăcute pentru a atăta exact ca acum câteva secole.Tot la Râşnov se vor reface şi instalaţiile la utităţi, se vor amenaja două muzee, ateliere meşteşugăreşti, o zonă de spectacole şi un centru de informare pentru turişti.
Primăria a vrut să găsească o firmă care să facă proiectul, dar nimeni nu a fost interesat. Ca să nu mai prelungească aşteptarea a lansat acum licitaţia pentru construcţie odată cu cea pentru proiectare sperând că se va găsi o firmă care să execute lucrările. Investiţia trebuie finalizată în 3 ani.
„ Am comasat şi proiectarea şi execuţia, în speranţa că vom reuşi să găsim un ofertant. Dosarul a fost admis de ANAP în data de 14 februarie. Termenul de depunere a ofertelor este 6 martie 2018 şi estimăm că vom semna contractul spre finalul lunii aprilie. Ulterior, vom preda amplasamentul, moment în care vom intra în linie dreaptă cu lucrările. Sperăm ca de data aceasta, fiind vorba şi de execuţia lucrărilor, să găsim un constructor”, a declarat Liviu Butnariu, primarul din Râşnov.

Citeste mai mult: adev.ro/p48d1q

Lasă un răspuns