Primăria Râşnov a depus o cerere de finanţare pentru finalizarea lucrărilor la atelierele şcolare din cadrul Liceului Tehnologic din localitate, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013.
Valoarea eligibilă a proiectului reprezintă valoarea neachitată a contractelor. În procent de 98% din cheltuielile eligibile ale proiectelor sunt finaţate din fonduri europene prin programul mai sus amintit, iar 2% din cheltuielile eligibile ale proiectelor reprezintă contribuţia proprie a beneficiarilor. Proiectul propune reabilitarea si extinderea clădirii de ateliere P+1 existentă, prin adaugarea etajului 2, incluzând săli de clasă, grupuri sanitare, cancelarie, magazie, concomitent cu reabilitarea. Este vorba despre consolidarea şi extinderea parterului pentru mărirea spaţiului atelierelor mecanice, completarea cu vestiare, magazie de materiale, construirea unei camere birou pentru profesori, reorganizarea grupurilor sanitare şi a etajului 1 pentru extinderea sălii de gimnastică şi dotarea cu vestiare, magazie de pozitare articole sportive, camera pentru profesori, grupuri sanitare.
„Prin construirea unui corp nou de clădire P+3 se vor asigura săli de clasă, laboratoare şi ateliere pentru specializările oferite, grupuri sanitare, magazii materiale didactice, bibliotecă şi sală de lectură pe o suprafaţă totală construită de 260 mp şi respectiv desfăşurată de 1.040 mp. Valoarea eligibilă a proiectului este de 2.369.915,91 lei, din care contribuţia oraşului Râşnov este de 48.365,63 de lei”, a preiczat primarul Adrian Veştea.
Citeste mai mult: adev.ro/nvcbee