AcasăBalul CăluşarilorMircea Ilie, cel mai bătrân călușar din Râșnov s-a stins din viață...

Mircea Ilie, cel mai bătrân călușar din Râșnov s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani

-

Din tată-n fiu! Aşa a fost transmisă pasiunea pentru joc şi voie bună. La cei 93 de ani ai săi, Mircea Ilie a ajuns cel mai longeviv căpitan al unei cete de căluşari din ţară. ”Tatăl meu a fost căluşar şi m-a învăţat să dansez pe mine, dar şi pe ceilalţi opt fraţi ai mei. Noi am jucat cu bătrânii satului până când vechiul căpitan mi-a predat ştafeta pentru că era în vârstă. Aşa am ajuns căpitan al căluşarilor la 40 de ani şi mai am funcţia asta şi în ziua de azi”, povestea Mircea Ilie cu mult drag, la ultimul bal al călușarilor, în 2020.

Veteranul Mircea Ilie a dansat de când se știe și spunea că îi este atât de drag jocul că nu poate să stea departe de el. ”Vreau să joc cât mă țin picioarele”, spunea căpitanul călușarilor râșnoveni. În fiecare an seniorul participa la tradiționalul bal al călușarilor, tradiție la care râșnovenii țin și la care vin în număr mare de fiecare dată.

“Era prin 43-44, bătrânii jucau la sală, la Ducar, undeva prin Valea Popii. Mă duceam și eu, eram ucenic pe timpurile acelea. Am învățat stând în spatele lor și apoi am ajuns «căpitan» de joc”, povestea Mircea Ilie.

La fiecare eveniment la care participa, seniorul râșnovean purta cu mândrie portul tradițional, dar și Steagul Căluşarilor, moştenit de la Societatea de Lectură Română, fondată în 1896, fiind dovadă a vechimii acestei datini. Cu acest steag, conducătorul căluşarilor intra pe scenă şi conducea dansul, iar pe el sunt inscripţionate mesaje de mare valoare simbolică, scrise în limba română: “Voieşte şi vei putea”, “În unire stă puterea”, “Prin cultură la putere”, “Cartea face pe om”. Cu același steag, pe care l-a respectat cu sfințenie, Mircea Ilie va părăsi scena vieții.

Primăria orașului Râșnov și comunitatea râșnoveană îi sunt recunoscatoare căpitanului călușarilor pentru dăruirea și prețuirea valorilor și tradițiilor locale.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!

Oraşul Râșnov

Lasă un răspuns

Must Read

Descoperă mai multe la Râșnoveanul ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura