Râșnov, centrul distracției

0
865

Vineri seara, centrul Râșnovului a fost… centrul bucuriei și al distracției. Cel mai ambițios proiect al administrației locale de aici – „Restaurarea Centrului Istoric și construcția unui tunel subteran pentru traficul rutier și a unei parcări de 100 de locuri” – a fost inaugurat în prezența unui numeros public, râșnovenii și oaspeții lor făcând ca piața să devină neîncăpătoare. După ceremonia de inaugurare, a urmat un show cu Ștefan Bănică Jr., care a ridicat și mai mult temperatura serii.

„A fost cel mai amplu, dar și cel mai complicat proiect dintre cele pe care le-am realizat în oraș. Am avut destule probleme, începând cu cele pe care ni le-a creat primul câștigător al licitației, acea firmă spaniolă, care n-a făcut nimic și ne-a determinat să reziliem contractul și să derulăm o nouă procedură de licitație, dar le-am depășit, astfel că astăzi putem trăi acest moment deosebit, iar Râșnovul arată comparabil cu alte orașe europene care au centre istorice. Am pus punct acestui proiect, dar suntem în diferite faze cu altele, cum ar fi cel de restaurare a Cetății, de construire a unei creșe, cu o capacitate de 150 de locuri, pentru care avem un proiect realmente spectaculos, de refuncționalizare a Casei de Cultură, clădire istorică reprezentativă pentru Râșnov, de construire a unei noi parcări pe Valea Cetății și altele”, a declarat primarul Adrian Veștea.

rasnovinaugurare3 rasnovinaugurarecentru1

http://www.mytex.ro/stiri/546-expres/526248-rasnov-centrul-distractiei.html

Lasă un răspuns