Retragere cu torțe la Râșnov

0
883

Primăria Râșnov și Centrul 42 de Comunicații și Informatică de Sprijin organizează, în data de 25 octombrie, sărbătorirea Zilei Armatei, a anunțat viceprimarul localității, Liviu Călin Butnariu.

Manifestările vor debuta la orele 17.00, cu inaugurarea Sălii de Tradiție a Centrului 42 de Comunicații și Informatică de Sprijin.

Începând cu orele 18.00, în Piața Centrală a Stațiunii de Interes Național Râșnov să se desfășoare activitățile de prezentarea onorului și trecerea în revistă a unității. Cu ocazia acestui ceremonial va avea loc o oficiere a serviciului religios și înaintarea în grad a unor militari din Centrul 42 de Comunicații și Informatică de Sprijin.

„În premieră pentru Stațiunea de Interes Național Râșnov se va desfășura retragerea cu torțe. La finalul activității va fi oferită o masă caldă pentru persoanele asistate social”, a specificat surda citată.

La eveniment și-au anunțat prezența Ciprian Băncilă – Prefectul Județului Brașov, Adrian Veștea – Președintele Consiliului Județean Brașov și reprezentați ai administrației publice locale și ale instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

centru-rasnov-inaugurare3

http://www.mytex.ro/stiri/546-expres/536424-brasov-retragere-cu-torte-la-rasnov.html

Lasă un răspuns