RÂŞNOV. Lovit de două maşini, pe aceeaşi trecere de pietoni

0
716

Un bărbat în vârstă de 73 de ani a fost lovit de două autovehicule, deşi traversa o stradă din Râşnov prin loc marcat în acest sens.

Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al IJP Braşov, teribilul accident a avut loc ieri, în jurul orelor 15.45, pe DN 73. Conducătorul unui ansamblu de autovehicule format dintr-o autoutilitare și o semiremorcă, în vârstă de 33 ani, care circula pe DN 73 în localitatea Râșnov, nu a acordat prioritate de trecerea unui pieton în vârstă de 76 ani, care traversa strada prin loc marcat corespunzător, accidentându-l. În urma impactului, victima a fost proiectată la pământ, fiind acroșată de un alt autovehicul care circula pe aceeași direcție de mers, se arată în raportul poliţiştilor rutieri.

Pietonul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Brașov pentru acordarea tratamentului medical de specialitate, unde a rămas internat.

Ambii conducători auto au fost testaţi din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul pur expirat, rezultatul fiind negativ. Ulterior, aceștia au fost conduşi la Spitalul din Zărneşti, unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii circumstanțelor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor legale.

http://www.mytex.ro/stiri/278-112/558998-brasov-rasnov-lovit-de-doua-masini-pe-aceeasi-trecere-de-pietoni.html

 

Lasă un răspuns