Bzb.ro : Semnătură pentru 2020

0
804

Contractul de execuţie pentru restaurarea Cetăţii Râşnov a fost semnat ieri, iar după terminarea lucrărilor, turistul se va simţi aici „ca în anul 1400”.

Primăria Râşnov a trecut şi de ultimul mare pas birocratic în ceea ce priveşte restaurarea incintei Cetăţii Râşnov (cunoscută drept Cetatea de sus), respectiv finalizarea procedurilor de selecţie şi semnarea contractului de execuţie cu Asocierea SC Romconstruct Group SRL Ploieşti (SC Romconstruct Group SRL, lider de proiect – SC Concas SA – SC Crindesign Proiect SRL).
Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor a fost semnat ieri, la Primăria Râşnov, după ce părţile au pus la punct ultimele detalii legate de implementarea proiectului. Termenul de finalizare este de 27 de luni, ceea ce ar însemna noiembrie 2020.

Nu a contat doar „preţul cel mai scăzut”
Procedura de achiziţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de restaurare a Cetăţii Râşnov a fost lansată la jumătatea lunii februarie a acestui an, valoarea estimată a contractului fiind de la 14.898.753 lei, cu TVA (12.519.961 lei, fără TVA). La licitaţie s-au înscris 3 firme, iar în urma evaluării dosarelor, valoarea finală a contractului a scăzut la 13.345.912 lei, cu TVA inclus (11.215.052 lei, fără TVA).
Conform contractului semnat luni, din valoarea totală de 11.215.052 lei, fără TVA, serviciile de proiectare vor costa 225.720 lei, asistenţa tehnică 25.080 lei, iar lucrările propriu-zise 10.964.252 lei. Prin contract a fost stabilit faptul că preţul contractului nu va putea fi modificat.
Primarul Râşnovului, Liviu Butnariu, a afirmat că în selecţia constructorul nu s-a ţinut cont numai de criteriul „preţul cel mai scăzut”, ci şi de capacitatea profesională a firmelor.  „Câştigătorul a fost stabilit după ce în evaluarea ofertelor s-au aplicat două criterii principale, respectiv capacitatea tehnică şi preţul. Oferta câştigătoare a fost stabilită în 25 iulie, apoi au fost transmise comunicările către participanţi. Până în 30 iulie puteau fi depuse contestaţiile, lucru care nu s-a întâmplat, astfel că luni am semnat contractul cu reprezentantul legal al Asocierii Romconstruct Group)”, a mai declarat primarul.

http://www.bzb.ro/stire/semnatura-pentru-2020-a128010

Lasă un răspuns