Au adus o linie automată, tocmai din Japonia, cu care produc panouri din plasă ţesută metalică.
Reprezentanţii companiei Bracoma Sport din Râşnov au reuşit să dezvolte în ultimii trei ani producţia unui produs unic în ţara noastră, panouri din plasă ţesută metalică, pentru aceasta investind aproximativ un milion de euro într-o linie automată adusă de la Osaka, Japonia.
Povestea companiei este una cât se poate de interesantă, proprietarul, Codruţ Nicoară (foto), fiind în tinereţe un cunoscut arbitru de fotbal la nivelul Ligii I, iar debutul în afaceri făcându-şi-l în construcţia de şeminee, grătare de grădină şi termoizolaţii cuptoare de tratament termic.
„Am făcut TCM-ul şi apoi masterul «Tehnologii şi echipamente performante de presare la rece», dar nu mă gândeam să ajung în punctul în care suntem astăzi. Eu aveam doar fotbal în cap. În armată, împreună cu un bun prieten, am hotărât să ne apucăm să construim şeminee, grătare de gradină şi să reparăm termoizolaţiile cuptoarelor de tratament termic. Eram singurii pe piaţă, cel puţin în această zonă. Se întâmpla între 2000 şi 2005, după care eu i-am spus partenerului că mă retrag, că vreau să mă dedic carierei”, povesteşte Codruţ Nicoară.
mai mult la : www.bzb.ro