Atestată documentar la jumătatea secolului al XIV-lea, Cetatea Râşnov a fost predată o singură dată de saşii din localitate unui principe al Transilvaniei. Sergiu Nicolaescu a făcut-o celebră prin filmele istorice turnate aici, dar un italian a fost la un pas să o distrugă după anul 2000.
Râşnovul a fost locuit din vremuri imemoriale.
„Există dovezi că aici se afla o aşezare umană chiar pe Dealul Cetăţii încă din perioada neolitică. Prima locuire certă a localităţii datează din perioada dacică – se pare că acolo este celebra aşezare dacică Cumidava. Apoi avem un punct de supraveghere al legionarilor romani, care aveau jos, în vale, şi un castru foarte important, apoi avem legenda săsească, legată de aşezarea cavalerilor teutoni şi de cetate ca fiind o cetate teutonă”, a început povestea Râşnovului şi a Cetăţii Ţărăneşti de aici, istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov.
În 1335, tătarii au năvălit în Ţara Bârsei, pe care au pustiit-o aproape în întregime, cu excepţia cetăţii de pe Tâmpa şi a Cetăţii Râşnov, ocazie cu care avem şi prima atestare documentară a stabilimentului.
„Dezvoltarea oraşului Râşnov a avut mult de suferit din cauza poziţiei sale geografice. Drumul comercial care trecea prin trecătoarea Branului era şi o importantă cale de invazie pentru oştirile duşmane, acestea pătrunzând în Ţara Bârsei, întâlneau ca primă aşezare mai importantă oraşul Râşnov, pe care, deseori, îl pustiau”, a mai dezvăluit istoricul braşovean. Cetatea de la Râşnov era, în Evul Mediu, un loc extrem de greu de cucerit, foarte bine fortificat.
„Accesul în cetatea propriu-zisă nu se face direct, ci printr-o incintă înconjurată de un zid de piatră, aflată în prezent în ruină, având în extremitatea de răsărit un turn de plan dreptunghiular, din care se păstrează numai parterul, iar din celelalte trei laturi, sud, vest, nord-vest zidurile sunt flancate de pante abrupte cu o înălţime de aproximativ 150 de metri. Zidurile dinspre nord-vest şi est erau apărate de o galerie continuă din 2 anteforturi şi 7 turnuri.
Accesul în cetate este cea mai veche parte a cetăţii, fiind construită numai din piatră, spre deosebire de cetatea propriu–zisă unde întâlnim şi cărămida”, mai spune istoricul. Punctul slab, alimentarea cu apă Cetatea avea, însă, şi o problemă: în interior nu exista nici măcar un izvor de apă, astfel că locuitorii oraşului care se refugiau aici pe timpul numeroaselor atacuri erau expuşi dacă li se tăia legătura cu singurul izvor din zonă.
Drumul spre acesta era cunoscut doar de râşnoveni şi asta a salvat cetatea aproape de fiecare dată. Nu la fel s-a întâmplat în 1612, când principele Transilvaniei, Gabriel Bathory, a ocupat şi partea estică a cetăţii şi a tăiat, astfel, calea locuitorilor spre izvorul secret. Cu rezervele de apă pe sfârşite, râşnovenii s-au văzut nevoiţi să încheie o înţelegere cu principele, care a fost, însă, încălcată imediat de acesta din urmă.
Totuşi, cetatea a intrat din nou sub stăpânirea saşilor din Râşnov un an mai târziu, cu preţul unui tribut plătit către Bathory. „Păţania din 1612 le-a arătat în mod clar saşilor din Râşnov că era nevoie de o fântână în interiorul cetăţii, care să le asigure localnicilor rezerva de apă necesară pentru a rezista oricărui asediu.
Cu toate că există – aşa cum se întâmplă în cazul mai multor cetăţi sau castele din România – o legendă potrivit căreia doi prizonieri turci ar fi săpat fântâna, li s-ar fi promis libertatea, dar, la final au fost ucişi, documentele dovedesc că aceasta a fost săpată de către meşteri saşi, tocmiţi de Primăria Râşnov. Aceştia au săpat în piatră 92 de metri până au dat de apă”, mai explică Nicolae Pepene.
Citeste mai mult: adev.ro/qtvr8f