AcasăFestivalul Ecvestru RâsnovTrei zile de sărbătoare şi recorduri la Festivalul Naţional Ecvestru, de la...

Trei zile de sărbătoare şi recorduri la Festivalul Naţional Ecvestru, de la Râşnov

-

Concurenţa la una dintre probe a fost acerbă şi a fost nevoie, în premieră, de probă de departajare. Şi participarea a fost una de zile mari: numai la proba de „simplu” au fost peste 50 de cai.

După un an de pauză, cauzată de pandemie, în perioada 10-12 septembrie, Râşnovul a fost din nou în sărbătoare. Pe platoul din Valea Cetăţii au fost „Zilele staţiunii turistice de interes naţional Râşnov” şi Festivalul Naţional Ecvestru, la care au fost prezenţi numeroşi râşnoveni, dar şi turişti.
Conform tradiţiei, cele trei zile de sărbătoare au fost deschise vineri seara, cu tradiţionala paradă de pe străzile oraşului. Cei mai frumoşi cai au defilat pe străzile Râşnovului, însoţiti, ca în fiecare în ultimii 18 ani, de fanfara „Ţara Bârsei”, reprezentanţi ai instituţiilor din oraş, sportivi, elevi, ansambluri populare, pompieri, poliţişti locali şi militari.

Parada a plecat de la troiţa din cartierul IL Caragiale, a trecut pe străzile Mihai Eminescu şi Mihai Viteazu şi s-a oprit pe Valea Cetăţii. Cu mic şi mare, râşnovenii au ieşit la porţi şi au aplaudat parada, care le-a lipsit, cum de altfel le-a lipsit şi cea mai importantă sărbătoare de peste an a Oraşului Rozelor. „Ne bucurăm că am reuşit să reluăm această tradiţie şi sper să petrecem acum ca pentru trei ani, să recuperăm timpul pierdut şi să reuşim împreună să trecem cu responsabilitate peste astfel de perioade dificile”, a spus primarul Râşnovului, Liviu Butnariu.

Invitat special a fost şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, care până în 2016 a deţinut funcţia de primar al Oraşului Rozelor. „Se împlinesc 18 ani de când am văzut staţiunea crescând în fiecare an. Vreau să vă felicit pe toţi râşnovenii pentru modul în care vă implicaţi pentru un oraş frumos, o destinaţie turistică de excelenţă şi să vă asigur că veţi avea în continuare tot sprijinul pentru derularea unor proiecte şi din partea Consiliului Judeţean”, a declarat Adrian Veştea.
Prima seară a Zilelor Oraşului s-au încheiat cu imnul Râşnovului, interpretat de trupa CALEnDAR.

/bzb.ro/stire/

Lasă un răspuns

Must Read

Liviu Călin Butnariu : Râșnovul, un oraș sigur pentru toți!

0
#PrimăriaRâșnov va instala un sistem de supraveghere video cu 153 de camere, pentru a crește gradul de siguranță al cetățenilor. Camerele vor fi amplasate în...

Descoperă mai multe la Râșnoveanul ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura