AcasăBrasovAeroportul internațional Ghimbav-Brașov ar putea fi dat în folosință peste un an

Aeroportul internațional Ghimbav-Brașov ar putea fi dat în folosință peste un an

-

Cu un stadiul al lucrărilor ajunse la un nivel de 70-80 la sută, reprezentanții Consiliului Județean Brașov estimează că Aeroportul Internațional Brașov va putea fi dat în folosință în noiembrie 2022, transmite Agentia de presă Rador.

Responsabilul cu implementarea proiectului Aeroportului Brașov, Alexandru Anghel, speră ca lucrările să se încheie în primul trimestru al anului următor, după care, până la inaugurarea din 1 noiembrie 2022 se vor face testele tehnologice și angajarea de personal.

„Săptămâna aceasta se va semna contractul pentru proiectarea spațiului aerian și a procedurilor de zbor. Urmează să se finalizeze evaluarea documentației pentru clădirea de contingență și echipamentele de radionavigație, după care se semnează contractul și se dă ordinul de execuție, proiectare și furnizare a acestor echipamente. Avem în derulare contracte cum este drumul de acces din drumul județean și parcarea din fața terminalului, drumul de handling care se continuă cu drumul tehnologic, pentru accesul echipamentelor la platformă, uzina electrică și rezerva de apă, cabine de poartă remiza PSI, toate acestea estimăm că vor fi gata la începutul anului viitor”.

Aeroportul internațional Ghimbav-Brașov ar putea fi dat în folosință peste un an

Lasă un răspuns

Must Read

Restricții de circulație în Râșnov!

0
Datorită faptului că cei de la AZVI, care efectuează lucrări pe DN73 toarnă asflat în două dintre intersecțiile de pe traseul drumului național, circulația...

Descoperă mai multe la Râșnoveanul ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura