AcasăBrasovAeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav va fi operaţional începând cu data de...

Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav va fi operaţional începând cu data de 1 noiembrie. Wizz Air, prima companie aeriană care a propus operarea a 15 rute internaționale de la Brașov

-

Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav va fi operaţional începând cu data de 1 noiembrie a acestui an, anunțau, în urmă cu două săptămâni, reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov.

Alexandru Anghel, directorul executiv al Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul CJ Braşov, a declarat, pentru BizBrașov, că data amintită nu înseamnă că va fi și data primului zbor. „Atenție! Am spus că de la 1 noiembrie 2021 aeroportul va deveni operațional, nu când va avea loc primul zbor. Primul zbor depinde de operatorii aerieni, pentru că dacă aceștia nu vor avea clienți, nu vor zbura să plimbe aer”, spune Anghel. Mai exact, aeroportul ar putea fi folosit de la 1 noiembrie, la nivel teoretic. Practic, încă nu se cunoaște data primului zbor.

Totuși, au fost avansate discuții cu mai mulți operatori aerieni, cu patru dintre aceștia antamându-se și întâlniri – Wizz Air, Lufthansa (cu segmentele sale low-cost – Eurowings sau Lufthansa Regional), Tarom și Blue Air. „Cu Wizz Air avem cele mai avansate discuții, care ne-au dat și o listă de 15 destinații pe care ar urma să le opereze de la Brașov. Suntem în stadiul în care ne-au trimis chiar contractul pentru a-l parcurge și, ulterior, să îl semnăm”, a explicat Alexandru Anghel. Și cu celelalte companii aeriene ar urma să aibă loc întâlniri în zilele următoare, a precizat acesta.

 „Docamdată nu putem anunța ce discuții am avut cu Wizz Air, pentru că suntem în momentul în care negociem destinații, prețuri și tarife. Pregătirea unei rute aviatice durează cam șase luni de la semnarea unui contract, așa că probabil vom avea în timp mai multe zboruri. Pentru început vom avea o medie de 40 de zboruri pe săptămână, în jur de șase pe zi, iar numărul acestora ar urma să crească în momentul în care vom avea chartere – 2 – 3 luni pe an”, a mai spus șeful direcției.

/www.bizbrasov.ro/2022/02/18/aeroport-brasov-wizz-air-15-rute/

 

Lasă un răspuns

Must Read

Descoperă mai multe la Râșnoveanul ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura