După modelul legendarului Turneu al celor 4 Trambuline, din 2018 ar putea debuta o competiție similară ca reguli, dar în cadrul Cupei Mondiale de vară. Turneul celor 3 Trambuline va avea aceleași reguli și același sistem de punctaj ca fratele său mai mare și mult mai celebru, întrecerile urmând să aibă loc în România – Râșnov, Austria – Hinzenbach și Germania – Klingenthal, cu specificația ca la Râșnov vor fi două concursuri.
„A fost inițiativa noastră, iar cei de la Federația Internațională de Schi au fost încântați. În proporție de 90%, este rezolvat, FIS a acceptat această competiție. Cu siguranță, vor veni cei mai importanți săritori cu schiurile din lume, mai ales că Turneul celor 3 Trambuline va face parte din Cupa Mondială de vară”, a declarat secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, Puiu Gaspar.
Conform draftului prezentat de FIS, cele două competiții de la Râșnov vor avea loc pe 22 și 23 septembrie 2018, concursul de la Hinzenbach va fi pe 30 septembrie, iar cel de la Klingenthal, pe 3 octombrie.