Elevii de la Liceul Râşnov vor face practică în propriul „restaurant”

0
878

În octombrie se deschid noile laboratoare şi ateliere ale liceului. Parterul clădirii are structura unei unităţi de microproducţie alimentară, cu propria bucătărie, spaţii de depozitare sau pentru spălarea veselei, sală de mese. Facilităţi de practică vor fi create şi pentru cei de la profilul mecanic

Deschidere laboratoare liceu (3)

Condiţiile de studiu pentru elevii de la Liceul Tehnologic se vor îmbunătăţi radical din noul an şcolar odată cu definitivarea proiectului ce a vizat reamenajarea laboratoarelor şi atelierelor lucrărilor. Cel târziu luna viitoare, elevii vor avea acces în noile laboratoare care sunt amenajate în clădirea cu trei niveluri, iar până la finele acestui an se vor definitiva şi lucrările de amenajare a atelierelor.

Venituri proprii din microproducţie
Clădirea a fost proiectată astfel ca la final să aibă săli de clasă şi laboratoare destinate celor care urmează profilul de turism. Astfel, la parter va fi amenajată o unitate de alimentaţie publică în toată regula, astfel ca elevii să îşi poată desfăşura orele de practică. Parterul clădirii va fi amenajat şi dotat ca un restaurant, cu bucătărie, dar şi sală de mese, precum şi spaţii de depozitare sau pentru spălarea veselei. „Am vrut ca elevii care urmează cursurile Liceului Tehnologic din Râşnov să aibă parte de cele mai bune condiţii de studiu, astfel ca i-am cerut constructorului să urgenteze lucrările, astfel ca elevii să îşi poată derula orele de practică în noile laboratoare şi ateliere. Această zonă de alimentaţie publică ar putea fi folosită şi pentru dezvoltarea unei unităţi de microproducţie, un sistem de catering pentru liceu şi nu numai”, a precizat primarul Adrian Veştea. În acest corp de clădire se mai lucrează doar la finisaje, urmând ca să fie achiziţionat şi mobilierul pentru laboratoare.
Finalizat cu bani de la UE
Proiectul de extindere a liceului din Râşnov cu un corp pentru ateliere şi laboratoare a demarat în 2007 printr-un program guvernamental, dar a fost abandonat, fiindcă nu s-au mai alocat de la Ministerul Educaţiei banii necesari continuării lucrărilor. În cadrul proiectului, vechea clădire a atelierelor care avea doar parter şi un etaj, a fost extinsă cu încă două etaje. Cu bani de la Ministerul Educaţiei a fost efectuată doar supraetajarea, iar în 2012, cu bani de la bugetul local, s-a reuşit finalizarea termoizolării, a finisării faţadelor exterioare, precum şi terminarea acoperişului. În 2014, proiectul a fost reînscris la finanţare pentru lucrările rămase neefectuate, Primăria Râşnov obţinând o finanţare nerambursabilă de 2,4 milioane de lei de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Guvernul României, la care s-a adăugat cofinanţarea locală de 2%, respectiv 49.655,05 lei.

Lasă un răspuns