În anul 1911 se constituie societatea pe acţiuni „Uzina Electrică Râşnov” (Rosenauer Elektricitätswerks Aktiengesellschaft), un proiect care viza construirea primei uzine electrice din Ţara Bârsei, care să asigure necesarul de energie electrică pentru iluminatul public şi domestic, dar şi pentru consumul industrial al comunităţilor din Râşnov şi Cristian. Iniţiativa aparţine administraţiei săseşti, dar se bucură şi de participarea capitalului românesc local, fiind un bun exemplu de colaborare între cele două etnii.
În scurt timp, Râşnovul devine prima localitate din Ţara Bârsei racordată la o reţea de producţie şi distribuţie a energiei electrice.
Cartea poştală, circulată în 1913, aşa cum o demonstrează ştampila poştală de pe verso, surprinde perfect noutatea electricităţii: stâlpul de iluminat din piaţă, stâlpii de curent de pe latura dreaptă care coboară pe Strada Izvorului/ Springgasse, racordurile prezente pe acoperişurile clădirilor.
Totodată, avem posibilitatea de a vedea piaţa centrală din Raşnov aşa cum puţine imagini cunoscute o amintesc. Nu după mult timp vor apărea primele amenajări peisagistice ale secolului al XX-lea – plantările de copaci în centru şi apoi, în a doua jumătate a secolului, amenajarea micului parc care există şi în prezent, piaţa pierzându-şi scopul de bază, cel de spaţiu pentru târguri. De reţinut este şi prezenţa vechii porţi de acces în curtea bisericii evanghelice, adosată fostei Case a Sfatului (Rath-Hauß cum menţionează o inscripţie greu vizibilă). Poarta va fi demolată după 1950 în urma unor lucrări edilitare.
Sursa: http://renascendis.blogspot.ro/…/transilvania-in-imagini-2.…