Inaugurat pe 3 decembrie, odată cu aprinderea iluminatului de sărbătoare, patinoarul din centrul Râşnovului se bucură de un real succes, fiind plin la multe dintre turele sale de funcţionare.
Mai mult, elevii din Râşnov au posibilitatea să-şi desfăşoare orele de educaţie fizică şi sport, pe patine, o iniţiativă inedită, dar totodată primită cu bucurie atât de cei mici, cât şi de profesori.
Astfel, doar săptămâna trecută, patru clase de la Liceul Tehnologic din oraş au patinat alături de dascăli, la fel întâmplându-se şi cu elevii de la Şcoala Gimnazială „Peter Thal”, care s-au împărţit în două grupe pentru această iniţiativă: unii au ajuns deja la patinoar, luni, iar ceilalaţi urmează a o face în cursul zilei de miercuri.
„Este un obiectiv al nostru, al autorităţilor locale din Râşnov, să ne preocupăm de elevii de la unităţile de învăţământ din oraş, pentru ca aceştia să beneficieze de diversele proiecte, mai mici sau mai mari, pe care le implementăm. Am adresat astfel invitaţia către conducerile şcolilor, s-au făcut programări, iar anumite ore de educaţie fizică s-au desfăşurat pe patine. Sperăm că cei mici s-au bucurat de această acţiune”, a declarat primarul oraşului Râşnov, Liviu Butnariu.
Patinoarul, o premieră pentru central Râşnovului, va rămâne deschis până la finalul lunii februarie, iar patinele şi accesul sunt gratuite, pe baza unui act de identitate.
http://www.bzb.ro/stire/la-rasnov-orele-de-educatie-fizica-s-au-mutat-pe-patinoar-a119576