Luminițele de Crăciun se vor aprinde de la ora 18.00. Tot atunci, în centrul Râșnovului va sosi și Moș Crăciun, așa cum ne-a obișnuit în fiecare an.
După momentul festiv, pe scena din Piața Unirii va avea loc un frumos concert de colinde susținut de Alexandru Șveț, Georgiana Popescu și Karina Roșu Teleanu.
Tot în Piața Unirii va exista și un stand al celor de la EUROPE DIRECT Rasnov unde veți putea servi câte un pahar de suc, oferit de voluntarii centrului. De asemenea tot acolo se vor strânge și donații care apoi vor fi dăruite unei familii de nevoiași din Râșnov.
Așadar vă așteptăm duminică, 5 decembrie, să dăm startul sărbătorilor de iarnă așa cum se cuvine.