Posesorii de spirit civic, invitaţi la Râşnov, la un festival al cunoaşterii

0
759

În perioada 25–27 august 2017, în localitatea Râşnov, judeţul Braşov, se va desfăşura prima ediţie a Festivalului cunoaşterii, ProFest. Festivalul are ca obiectiv să aducă laolaltă oameni cu spirit civic, artişti şi activişti care să le împărtăşească cetăţenilor, din experienţa lor, soluţii pentru ca aceştia să se poată implica în mod concret în rezolvarea diverselor probleme ale societăţii.

„ProFest – un festival al cunoaşterii” a pornit de la ideea că fiecare dintre noi are puterea să devină un factor de transformare pozitivă a ţării, iar implicarea în viaţa civică este mai mult decât o datorie, este un drept la libertate pe care avem nevoie să-l conştientizăm zi de zi. Pentru că noi ca indivizi suntem atât de valoroşi nouă înşine şi României pe cât suntem de informaţi, activi şi determinaţi să construim ţara pe valori şi modele pozitive”, transmit organizatorii.

Echipa de organizare este formată din voluntari, oameni cu spirit civic care doresc să trăiască într-o Românie mai bună şi speră la un viitor mai bun atât pentru ei, cât şi pentru generaţiile următoare. Toţi sunt profesionişti în diverse domenii şi au expertiză variată, de la juridic şi management de proiect până la PR, comunicare şi marketing digital. Însă mai presus de experienţa profesională se află motivaţia interioară a fiecărui membru al echipei, hotărârea de a dedica timp, energie şi entuziasm pentru ca acest festival să aibă loc. În plus, avem speranţa că vom contribui astfel la consolidarea unei comunităţi active de oameni care să participe la transformarea în bine a României asumându-şi rolul cel mai de preţ într-o societate democratică – acela de cetăţeni responsabili, informaţi şi cunoscători”

Potrivit comunicatului, în cadrul festivalului se vor dezbate 11 teme majore, iar în cadrul atelierelor invitaţii vor expune metode eficiente de a dezvolta proiecte civice cu impact în comunitate, de a urmări şi asigura bunul mers al mecanismelor şi instituţiilor aflate în slujba cetăţenilor sau de a sancţiona abuzurile unora dintre aceste instituţii, ajutând astfel la construirea unei Românii mai bune pentru noi toţi locuitorii ei.

„Organizat de o echipă de voluntari sub egida CENTRAS, ProFest îşi propune să găzduiască 100 de activităţi desfăşurate în 10 spaţii de lucru. Scopul este de a le oferi celor 4.000-5.000 de participanţi modele variate de implicare civică activă, ocazia de a se cunoaşte între ei şi de a face schimb de idei, dar şi de a se dezvolta personal în cadrul atelierelor de lucru nonformale”, se arată în comunicatul de presă.

ProFest – un festival al cunoașterii

mai mult :   www.bzb.ro/stire/posesorii-de-spirit-civic-invitati-la-rasnov-la-un-festival-al-cunoasterii-a111478

Lasă un răspuns