Cetate Rîşnov merge ceas în retur

0
819

Retur de senzaţie pentru Cetate Rîşnov, echipă care în primele trei etape a obţinut victorii pe linie. Ultima victimă a elevilor lui Dan Bona a fost Sportul Chişcani.

Fără Mariean, suspendat, rîşnovenii au învins cu 3-1 prin golurile marcate de Ciprian Vasilache (’30), Bogdan Neculăescu (’75) şi Sorin Marin (’90). Pentru brăileni a marcat tot un jucător al celor de la Cetate Rîşnov, Sorin Marin, acesta deviind nefericit mingea în poarta lui Mihok (’62).

„A fost un meci bun şi mă bucur nespus că am reuşit să revenim după 1-1. Am dominat clar jocul, astfel că este o victorie pe deplin meritată. Trebuie să rămînem cu picioarele pe pămînt. Am început perfect acest retur şi sper să continuăm această serie“, declara antrenorul Dan Bona.

Cetate Rîşnov: Mihok – Pleşa, Potecu, Bogyor, S. Marin – Fînariu (’55 Vasiloi), Stăncuţu, Robu (’70 Neculăescu), Afrăsinei – Dinu (’65 Portic), Vasilache (’75 Simon). Etapa viitoare, Cetate Rîşnov va juca vineri, în deplasare, cu Metalosport Galaţi.

sursa :  www.monitorulexpres.ro

Lasă un răspuns