Cetăţile din Râşnov şi Făgăraş au mari şanse să fie reabilitate cu fonduri europene

0
708

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a afirmat că dosarele depuse de cele două primării au obţinut punctaje mari. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea, a anunţat ieri, înaintea şedinţei Consiliului pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru că, zilele trecute, primăriile Râşnov şi Făgăraş au fost informate că proiectele de reabilitare a cetăţilor din cele două localităţi, pentru care s-au depus cereri de finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, pe Axa 5, s-au obţinut punctaje bune.

„Sper să fie printre primele care vor fi selectate în vederea reabilitării celor două cetăţi, extrem de importante pentru judeţul nostru”, a declarat Adrian Veştea.

3,68 milioane de euro pentru Râşnov
La Râşnov, proiectul prevede reabilitarea Cetăţii de sus, iar valoarea totală a lucrărilor este estimată la 3,68 milioane de euro, ne-a precizat Liviu Butnariu, viceprimarul cu atribuţii de primar al oraşului. În primă fază vor fi dezafectate toate amenajările neautorizate efectuate în perioada 2000-2006, când monumentul a fost administrat de un investitor italian. În cea de-a doua etapă se vor efectua lucrări de consolidare, vor fi reconstruite total sau parţial mai multe turnuri şi două căsuţe din grupul aflat în zona Turnului Armelor, iar zidurile de apărare vor fi refăcute cu ajutorul materialelor tradiţionale.

Proiectul mai prevede refacerea porţii de acces din zona Turnului Armelor, dar şi restaurarea sistemului de apărare de tip „gură de lup” care exista în această zonă. În programul de lucrări sunt incluse şi elementele de tâmplărie, dar şi decoraţiunile. De asemenea, se realizarea instalaţiilor electrice, a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizarea, dar şi instalarea unor sisteme de încălzire. În incinta cetăţii se vor amenaja două spaţii muzeale cu microclimat corespunzător, dar şi o zonă pentru spectacole, un centrul de informare sau ateliere meşteşugăreşti. În exterior se vor realiza amenajări peisagistice, căi de acces şi rampe.

mai mult la :  www.bzb.ro

Lasă un răspuns