La Râşnov are loc prima reuniune a elitei modiale feminine la sărituri cu schiurile după Jocurile Olimpice

0
578

Etapele de Cupă Mondială, organizate pe 3-4 martie la Râşnov, vor reprezenta prima reuniune oficială după Jocurile Olimpice de la PyeongChang a celor mai bune săritoare cu schiurile din lume.
Competiţia este găzduită pentru a patra oară de Complexul Olimpic de pe Valea Cărbunării, iar ediţia din 2018 a fost amânată din cauza condiţiilor meteo, fiind programată iniţial în 5-6 ianuarie.

Sara Takanashi, care a dominat ultima jumătate de deceniul proba, şi a ratat neşteptat aurul la Jocurile Olimpice de la Sochi, nu a reuşit, nici de această dată, la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud, să-şi treacă în palmares titlul olimpic. Interesant este şi faptul că actuala lideră a clasamentului Cupei Mondiale, norvegianca Maren Lundby a reuşit să se impună la PyeongChang, ceea ce, cu patru ani în urmă, Sara Takanashi nu reuşise. Şi-a luat însă revanşa repede, tot la Râşnov, imediat după încheierea competiţiei de la Sochi, în faţa campioane olimpice de atunci, Carina Vogt.

De altfel, podiumul feminin al acestei ediţii a Jocurilor Olimpice coincide cu primele 3 poziţii ale clasamentului intermediar al Cupei Mondiale, clasament cu care se va intra, mai departe, în concurs la Râşnov: 1) Maren Lundby (Norvegia), 2) Katarina Althaus (Germania), 3) Sara Takanashi (Japonia).
Reprezentanta noastră, Dana Haralambie (foto), a reuşit să prindă runda finală la Jocurile Olimpice, precum şi o clasare mai bună cu două locuri decât actuala poziţie a sa în clasamentul Cupei Mondiale, unde, înainte de etapele de la Râşnov, se află pe locul 27. 

mai mult la :  www.bzb.ro/stire/la-rasnov-are-loc-prima-reuniune-a-elitei-modiale-feminine-la-sarituri-cu-schiurile-dupa-jocurile-olimpice-a122356

Lasă un răspuns