Skate Park de cinci milioane de euro la Râşnov

0
1077

Proiectul face parte din strategia autorităţilor locale de diversificare a ofertei turistice.

Primarul Râşnovului, Adrian Veştea a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă că va solicita bani europeni pentru amenajarea în staţiune a primului Skate Park din România.
Acesta urmează a fi amenajat pe Valea Cărbunării, pe partea dreaptă în sensul de mers dinspre oraş, în zona complexului de trambuline. Pentru realizarea acestei investiţii, estimată la cinci milioane de euro, autorităţile locale vor solicita bani europeni, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa 7.1 (prin care se pot solicita fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii din staţiunile turistice şi balneare), suma amintită reprezentând plafonul maxim a proiectelor finanţate prin această axă.

Astfel, Adrian Veştea a precizat că, deasupra trambulinelor, va fi amenajată o pistă de aproximativ 1.800-2.000 de metri lungime, pentru longboard (ce presupune utilizarea un tip de echipament sportiv oarecum similar cu un skateboard, dar mult mai lung şi mai rapid, datorită dimensiunilor roţilor). Pentru iubitorii de acrobaţii cu rolele, biciclete sau skateboardurile vor fi realizate trei „piscine” (structuri semicirculare pentru acrobaţii). De asemenea, se va construi şi un perete de escaladă, precum şi gradene terasate (tribune) cu aproximativ 150 de locuri.

Adrian Vestea primar Rasnov

„Toată zona va fi una care va avea destinaţie sportivă şi de agrement. Ţinând cont de faptul că în perioada verii avem competiţii şi se fac pregătiri, dar nu avem aceeaşi amploare ca în perioada de iarnă, vrem ca zona respectivă să fie una vie. Practic, vom avea mai multe funcţiuni şi vom veni în sprijinul celor care practică aceste sporturi şi, de ce nu, să aducem şi competiţii sportive pe aceste domenii”, a precizat primarul.

mai mult la :  http://www.bzb.ro/stire/skate-park-de-cinci-milioane-de-euro-la-rasnov-a98068

Lasă un răspuns