Accidentul s-a produs în jurul orei 18.15 pe DN 73, între Râşnov şi Bran. Un autoturism marca Audi şi un Matiz s-au izbit frontal. În urma impactului un bărbat şi-a pierdut viaţa.
Citeste mai mult: adev.ro/oesfjh
Accidentul s-a produs pe Dn 73 între Râşnov şi Bran după ce unul dintre autoturisme a intrat pe contrasens. În urma impactului autoturismul marca Matiz a fost aruncat în afara carosabilului şi a fost distrus aproape complet. Potrivit lui Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov la faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD, o Ambulanţă şi un echipaj de descarcerare. Din păcate, pentru şoferul autoturismului Matiz nu s-a mai putut face nimic. Bărbatul de 70 de ani a murit imediat după impact.
Şoferul autoturismului Audi a fost şi el rănit uşor, dar a refuzat transportul la spital. Din cauza accidentului circulaţia pe DN 73 este blocată la ora transmiterii acestei ştiri. S-au format deja coloane de maşini pe 3-4 kilometri deoarece drumul este foarte aglomerat duminica, zi în care turiştii pleacă spre casă din zona Bran Moieciu. Circulaţia este deviată provizoriu pe DJ112H, prin Zărneşti, iar poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să aleagă ruta ocolitoare.
Citeste mai mult: adev.ro/oesfjh