Autostrada Râşnov – Cristian primeşte sume insuficiente în 2018

0
710

Asociaţia Pro Infrastructura avertizează că bugetul la Transporturi pentru anul 2018 conţine alocări insuficiente în special pentru marile proiecte de autostrăzi aflate în construcţie şi care au termen de finalizare, culmea, chiar anul viitor: A3 care intră în Bucureşti, Autostrada A1 Lugoj – Deva, Autostrada A10 Sebeş – Turda. „Am dorit să publicăm doar o mostră din DEZASTRUL preconizat pentru anul 2018. Public, decidenţii politici declara fălos că va curge lapte şi miere în 2018, dar în realitate blochează cu bună ştiinţă aceste proiecte”, scrie API.

„Împreună cu solicitările de plată înregistrate la CNAIR şi încă neplătite, Aktor (între Sos. Petricani şi DNCB) ar ajunge la finalul acestui an la 50% plăţi şi 70% procent fizic în teren. Astfel, pentru finalizarea lucrărilor în 2018, CNAIR va trebui să plătească restul de 50%, adică aproximativ 80 de milioane de lei. Din declaraţiile publice ale MT şi CNAIR, la anul vor începe în forţă lucrările pentru contractul semnat recent din Autostrada Comarnic-Braşov, sectorul Râşnov-Cristian, deci şi acolo avem nevoie de minim 20 de milioane de lei, pentru a atinge un avans de minim 15%. Astfel, în total, vom avea nevoie de aproximativ 100 de milioane de lei în 2018. Cât credeţi că a bugetat guvernul PSD? 20 (douăzeci) de milioane de lei”, spun reprezentanţii asociaţiei, citaţi de BizBrasov.ro.

 

Lasă un răspuns