Paradă spectaculoasă, ceremonial militar, numeroase spectacole şi foc de artificii au fost reperele sărbătorii.
Ziua de 1 Decembrie a fost sărbătorită cu mare fast la Râşnov, unde momentul a avut o triplă însemnătate. Astfel, pe lângă Ziua Naţională a României la ceas centenar, a fost celebrată şi Ziua Staţiunii de Interes Naţional, precum şi startul oficial al sărbătorilor de iarnă, cu aprinderea iluminatului festiv.
Paradă călare, ceremonii militare, momente solemne, procesiuni religioase, defilări, spectacole artistice şi culturale, concerte şi multe alte surprize. De toate acestea au avut parte, râşnovenii, pe tot parcursul zilei de sâmbătă.
„Pariticipăm la un moment deosebit, pe care l-am prevăzut şi pregătit încă din urmă cu patru ani. Cu siguranţă că Râşnovul va urma drumul frumos pe care l-a început şi va deveni o staţiune şi mai importantă pentru România şi Europa”, a spus Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Sărbătoarea a debutat cu parada militarilor de la Centrul 42 de Comunicaţii şi Informatică de Sprijin, deschisă de caii de la centrele de echitaţie din oraş şi la care au mai participat poliţiştii locali şi pompierii voluntari. Aceştia au mărşăluit de la sediul UM 01751 până în Piaţa Unirii, unde apoi s-a desfăşurat un ceremonial militar şi religios.
„Unirea de la 1918 rămâne cea mai măreaţă pagină a României. A fost opera întregii naţiuni române. La 100 de ani, sărbătorim şi noi şi sunt fericit că suntem atâţia oameni care ne bucurăm împreună”, a spus Liviu Butnariu, primarul Râşnovului.