Cetatea Râșnovului, gazda Festivalului de Reconstituire Istorică

0
804

În perioada 20-23 august, cetatea Râșnovului își așteaptă vizitatorii la Festivalul de Reconstituire Istorică, aflat la cea de-a şaptea ediţie. Recreând viața cotidiană râșnoveană a secolului al XIII-lea, meșteșugarii sași, comunitatea românească, familia de cumani refugiată din Cumania Neagră, festivalul va readuce în atenția publicului obiceiuri, meserii și credințe aproape uitate. 

Curtea cetății va deveni spațiul de primă întâlnire al comunității râșnovene, reînviate de grupul de reconstituire Living Rosenau, cu peste 40 de vikingi ai spațiului scandinav, ajunși pentru întâia oară în Transilvania. Demonstrații de meșteșuguri tradiționale, exemplificări ale stilurilor de luptă, prelegeri despre acuratețea reconstituirii istorice, prezentarea unor produse tradiționale și a costumelor vor facilita explorarea unor secole trecute și a credințelor care le-au însoțit. Activitățile reenactorilor vor transpune vizitatorii în perioade istorice diferite, pentru a cunoaște mentalități, a înțelege diferențele culturale și specificitatea unor epoci, dincolo de rigiditatea datelor istorice.

Festivalul de Reconstituire Istorică este în acest an parte integrantă a proiectului Reconstituirea Istorică – instrument de valorificare culturală şi dezvoltare durabilă a comunităţii locale, derulat de Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Râșnov și Trondheim Vikinglag, în perioada decembrie 2014-noiembrie 2015.

 

http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/cetatea-rasnovului-gazda-festivalului-reconstituire-istorica

Lasă un răspuns