AcasăRâșnovDoi tineri din Râșnov, acuzați de furt calificat, au fost reținuți

Doi tineri din Râșnov, acuzați de furt calificat, au fost reținuți

-

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, cu persoanele cercetate în stare de  reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”.

Din cercetările efectuate în cauză, a reieșit faptul că, la începutul acesui an, două persoane ar fi pătruns, fără drept, într-o locuință, situată în localitatea Râșnov, din interiorul căreia ar fi sustras mai multe bunuri.

Activităților investigative desfășurate în cauză de polițiști, au dus la identificarea persoanelor bănuite de săvârșirea faptei, aceștia fiind doi tineri, în vârstă de 26 și 27 de ani, din aceeși localitate.

În baza probatoriului administrat în cauză, tinerii au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov,

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Doi tineri din Râșnov, acuzați de furt calificat, au fost reținuți

Lasă un răspuns

Must Read

Râșnov va fi gazdă a Cupei Mondiale masculine de sărituri cu...

0
Puțini îndrăzneau să își imagineze acest scenariu. FIS declară azi, 22 iulie 2019, că Râșnov va fi gazda a două competiții de Cupa Mondială...

Descoperă mai multe la Râșnoveanul ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura