Drumul spre Cheile Râşnoavei intră în modernizare

0
1006

Drumul „Valea Lungă” din Râşnov, va intra anul acesta într-un amplu proces de modernizare, valoarea investiţiei fiind estimată de edilii locali la 1.061.160 lei, fără TVA (1.262.780 lei, cu tot cu TVA). Anunţul licitaţiei pentru execuţia lucrărilor a fost lansat de Primăria Râşnov pe platforma electronică de achiziţii publice, iar ofertele constructorilor sunt aşteptate până în 29 ianuarie.

Conform documentaţiei aferente licitaţiei, „Valea Lungă” este un drum forestier, cu o lungime totală de 5,6 km şi leagă oraşul de zona turistică Cheile Râşnoavei. Prin proiectul amintit, se va asfalta un tronson de 2,2 km, de la intersecţia cu DN 73 A, până la intrarea în pădurile oraşului.

Drumul este acum pietruit şi a fost reabilitat în anul 2014 cu fonduri europene, însă, pentru a asigura dezvoltarea economică a zonei, edilii au decis asfaltarea lui. De asemenea, vor fi efectuate şi lucrări la sistemele de scurgere a apelor pluviale, respectiv la rigole şi podeţe.

Modernizarea drumului va dura 3 luni de la data, iar constructorul desemnat în urma acestei licitaţii va trebui să asigure o garanţie de 24 luni.

mai mult la : www.bzb.ro

Lasă un răspuns