Lucrările de reabilitare a Cetăţii Râşnov ar putea începe în luna septembrie

0
777

Lucrările de reabilitare a Cetăţii Râşnov, cu fonduri europene în valoare de 3,8 milioane de euro, ar putea începe în luna septembrie, urmând ca acestea să se încheie la jumătatea anului 2020, a declarat primarul oraşului Râşnov, Liviu Butnariu.

”Suntem în faza de licitaţie. Mă bucur că am depăşit etapa când scoteam proiectul la licitaţie şi nu venea nimeni. Pe 19 aprilie a.c. s-au deschis ofertele, iar din cinci firme înscrise la licitaţie, trei au depus ofertele. Suntem în faza de verificare a ofertelor financiare, am depăşit partea de verificare a documentelor de eligibilitate, iar dacă merge bine şi totul este în regulă, sperăm ca până la sfârşitul acestei luni să putem să facem un raport financiar din punct de vedere al ofertelor depuse. De asemenea, ceea ce ne bucură foarte mult este faptul că, până acum, comisia a cerut un număr de 20 de clarificări, am primit răspunsul foarte repede, iar timpul s-a scurtat. Două luni va dura scrierea proiectului tehnic, după care predăm Cetatea constructorului, pentru a începe lucrările”, a punctat primarul.

El a adăugat că sperăm să nu fie contestaţii, “pentru că atunci lucrurile se schimbă”, şi ca, la începutul lunii septembrie, să înceapă efectiv lucrările.

Principalele lucrări propuse vizează redarea aspectului originar al ansamblului arhitectural, de la faţade şi şarpante la spaţiile interioare şi exterioare. Printre acestea se numără reconstruirea integrală a Turnului Gotic şi a Turnului adosat, reconstruirea a două căsuţe din zona Turnului armelor, restaurarea inscripţiilor şi elementelor decorative din ceramică păstrate pe suprafeţele zidurilor, conservarea şi punerea în valoare a mărturiilor de locuire şi utilizare a spaţiilor interioare şi exterioare ale ansamblului arhitectonic.

 

Lucrările de reabilitare a Cetăţii Râşnov ar putea începe în luna septembrie

Lasă un răspuns