Muzică, dans și teatru de păpuși la Maialul râșnovean din „Promenada Sisi”

0
879

La Râşnov are loc în acest weekend unul din cele mai importante evenimente din agenda culturală a orașului, străvechiul Maial, readus la viață în urmă cu câțiva ani de autoritățile locale și ajuns deja la  cea de-a șasea ediție. Festivalul se va desfăşura în parcul din „Promenada Sisi”, prilej cu care organizatorii, Goscom Cetatea şi Primăria, au pregătit mai multe activităţi pentru participanţi, muzică de promenadă, recitaluri ale tinerilor artişti locali, muzică şi dansuri populare, dansuri modern şi multe alte surprize, între invitaţii de gală ai evenimentului numărându-se Elena Merişoreanu şi Ciro de Luca.

„Maialul se doreşte a fi atât o formă de promovare a oraşului, cât şi un mod de a ne bucura de talentul tinerilor din Râşnov, interpreţi sau dansatori, care vor urca pe scena festivalului. Străvechi obicei al saşilor din întreaga Transilvanie, petrecerea câmpenească era organizată în luna mai în cinstea terminării anului şcolar, fiind totodată şi o sărbătoare a gospodarilor din oraş. Evenimentul a fost «reîmpământenit» în anul 2012, ajungând în prezent la cea de-a şasea ediţie din «epoca modern»”, a explicat Liviu Butnariu, primarul oraşului Râşnov.

mai mult la :  http://www.bzb.ro/stire/muzica-dans-si-teatru-de-papusi-la-maialul-rasnovean-din-promenada-sisi-a114227

Lasă un răspuns