În ultimul week-end, la noua bază sportivă din Cristian s-a derulat un atractiv „triunghiular” între foştii jucători ai aşezărilor din vecinătatea Braşovului.
Au fost jucători care ani la rând au îmbrăcat tricourile lui Răsăritul Cristian, Celuloza Zărneşti, Bucegi şi Chimica Râşnov.
Acţiunea, una coordonată de noua conducere a comunei Cristian, primarul Gicu Cojocaru, dar şi consilierii locali, Cătălin Matcaş, Ovidiu Buzoianu, George Murzea, plus viceprimarul Narcis Ţintea. Putem spune că acţiunea avut succes, ţinând cont că pe teren s-au aflat peste 30 de foşti jucători, iar pe margine au privit partidele şi mai mulţi. Deşi Laurenţiu Pufulete, unul dintre amfitrioni a declarat la final că „locul 1 a fost obţinut de… toate cele trei echipe participante”, respectând adevărul să menţionăm că cei din Zărneşti au luat primul loc, Râşnovul a ieşit pe doi, iar gazdele de la Cristian, pe trei.
Am revăzut cu plăcere jucători care acum peste două decenii făceau să se cutremure „Valea”, la derby-urile dintre Bucegi şi Chimica Râşnov, Dorin „Oaie” Cojenel, Dan şi Ovidiu Botea, Ilie Bangălă, de la Bucegi, pe de o parte, Dorobanţu sau Stelică Duşa, de la Chimica. „Procesul etapei” a fost unul cu… prelungiri, foştii fotbalişti depănând amintiri la mesele încărcate până târziu, spre seară. Nu a fost uitat nici cel în memoria căruia a avut loc evenimentul, aflat la a doua ediţie, Marcel Danci, fost fundaş dreapta la Răsăritul Cristian, pierit acum câţiva ani în urma unui accident tragic.
mai mult la : www.bzb.ro