RÂŞNOV. S-a deschis Biroul Electoral de Circumscripţie Orăşenească Râşnov

0
813

Cum în 11 iunie 2017 vor avea loc alegeri locale parțiale în 49 de localități din țară, printre care oraşul Râşnov, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a convocat ieri prima întrunire a Comisiei Tehnice Centrale, şedința organizatorică la MAI având loc în sistem videoconferință cu prefecții. Ministrul Afacerilor Interne le-a transmis tuturor celor prezenți că obiectivul principal al MAI este „organizarea unor alegeri corecte, în legalitate și transparență”.

La ședința Comisiei Tehnice Centrale au participat, în sistem de videoconferință, prefecții din cele 32 de județe implicate în procesul electoral din 11 iunie, care se va desfășura în 49 de localități (14 municipii și orașe și în 35 de comune).  De asemenea, în cadrul acestei întâlniri au luat cuvântul vicepreședintele AEP, Marian Muhuleț, și directorul STS, general Marcel Opriș. Conform competențelor legale, Ministerul Afacerilor Interne va asigura realizarea la termen a acțiunilor din calendarul organizatoric și asigurarea climatului de siguranță pe întreaga perioadă electorală.

Voturile se numără tot sub supraveghere audio-video

În acest context, Prefectura Braşov anunţă că Biroul Electoral de Circumscripţie Orăşenească nr. 7 Râşnov – județul Brașov își desfășoară activitatea de marţi în sediul Primăriei orașului Râșnov – sala Consiliului Local, Piața Unirii nr. 12. BEC Orăşenesc Râşnov va avea program în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10.00 – 17.00, cu excepția zilelor în care se împlinesc termene prevăzute de lege, caz în care programul se prelungește până la ora 24.00.
Și la aceste alegeri va fi asigurată înregistrarea audio-video a procedurilor realizate de la încheierea votării și până la părăsirea localului secției de vot de către membrii biroului electoral al secției de votare. Totodată, după terminarea votului, ștampilele cu mențiunea VOTAT vor fi introduse în plicuri transparente, prevăzute cu un sistem de sigilare care să nu permită desfacerea decât prin rupere, împiedicând, astfel, utilizarea ștampilelor pe parcursul procedurilor de numărare a voturilor.

Potrivit directorului AEP Braşov, Claudiu Petra, până în 22 mai se pot depune candidaturile, iar campania electorală începe din 27 mai şi se încheie în 10 iunie, la ora 7.00.

mai mult la :  www.mytex.ro

Lasă un răspuns