După ce Guvernul României a stabilit detaliile Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, Primăria Râşnov a anunţat deja două proiecte pentru care va încerca să obţină finanţare.
Astfel, prin acest program, Primăria Râşnov are în plan să implementeze o investiţie cu o valoare estimată de 18 milioane de euro ce vizează reţelele de apă şi canalizare. „Este un proiect pregătit încă din anul 2013, dacă care a stat în stand-by, pentru că nu au fost identificate sursele de finanţate. În momentul în care a fost lansat programul «Anghel Saligny», am început demersurile pentru actualizarea Studiului de fezabilitate”, a declarat primarul Râşnovului, Liviu Butnariu.
Primul proiect avut în vedere presupune captarea a şapte izvoare de la poalele Munţilor Bucegi, în capătul străzii Glăjăriei, construirea unor rezervoare, dar şi sistemului de transport şi distribuţie. Tot în acest proiect este prevăzută şi extinderea sistemului de canalizare a oraşului.
„Captarea va fi la o altitudine de 786 de metri, distribuţia apei potabile se va face fără pompare pentru multe zone, cum este, de exemplu zona Pârâul Rece. Noua reţea de apă va avea o lungime de aproximativ 18 km, având în vedere că numai Valea Glăjăriei are 13 km (una dintre zonele deservite – n.r.). De asemenea, noua reţea va deservi zona drumului naţional DN 73A, precum şi zona Colţii Cheii. „În zona Colţii Cheii se vehiculează că ar coborî o pârtie de schi din Postăvarul în Râşnov. Tocmai de aceea este utilă racordarea zonei la reţeaua de alimentare cu apă şi la cea de canalizare”, a explicat Butnariu.