Am urât întotdeauna toamnele ploioase și reci și iernile fără zăpadă, natura zgribulită și dezgolită de tot ce e frumos. Din momentul în care soarele o cotește către alte țărmuri, nu fac decât să visez la ziua în care el va reveni la mine și să bombăn bosumflată frigul și natura tristă. Nici nu visam cât avea să-mi schimbe perspectiva locul acela liniștit numit Râșnov!
Decembrie
O capitală friguroasă mă împinge către munte în căutarea zăpezii, dar nu am găsit-o nici aici. Am găsit în schimb o gară micuță, într-o localitate micuță, cu un ritm al ei, molcom… O lume a contrastelor. Străzi liniștite, aproape pustii, unde pașii răsună în noapte ca un tropot de cal pe pietrele ușor umezite; ecouri de hămăit de câini și respirația mea agitată; case aliniate cuminți, adormite, case gătite pentru sărbătorile de iarnă, mimând țurțurii și ademenindu-l pe mult așteptatul Moș Crăciun. Doar eu le mai contemplam la ceasul acela târziu, cu un colind răsunându-mi în ureche.
Text și foto: Alina Elis Niculescu
mai mult la : https://reportajedeazi.wordpress.com/2016/06/12/rasnov-versus-rasnov/
