Timp liber Vin bun și muzică bună, în weekend, la Râșnov

0
757

Sâmbătă și duminică, în centrul Râșnovului, va fi organizată prima ediție a Festivalului Vinului, la care vor participa case de vinuri și crame reputate din întreaga țară.

 „Este un eveniment pe care l-am gândit în concordanță și cu sezonul, dar și cu redeschiderea Pieței Agroalimentare din Râșnov, pe care am modernizat-o, astfel încât acum oferă condiții foarte bune atât producătorilor/comercianților, cât și cumpărătorilor. Este prima ediție a Festivalului Vinului, dar încă de la început am ținut să fie un eveniment cu ștaif și invităm pe toată lumea să se convingă de acest fapt. Vor veni case de vinuri și crame reputate, unele dintre ele fiind cunoscute și apreciate nu doar în România, ci și peste hotare”, a declarat viceprimarul orașului Râșnov, Liviu Butnariu.

Și, cum vinul bun merge cu muzica bună, pe scena amplasată în Piața Unirii din Râșnov vor urca trupe și interpreți precum Veta Biriș, Ducu Bertzi & Friends, Gheorghe Turda, Leo Iorga și Adi Ordean, Mircea Baniciu, trupa Coco, Lăzăroiu Band, ansambluri folclorice și Fanfara din Vulcan”. Cu ocazia festivalului vinului, se va redeschide și piața agroalimentară din oraș care a fost complet modernizată, astfel încât să ofere condiții optime pentru comercianți.

festivalul-vinului

Vin bun și muzică bună, în weekend, la Râșnov

Lasă un răspuns