O premieră în construcţie, la Râşnov. Şoseaua de sub oraş

0
880
Dacă anul acesta au fost inaugurate două proiecte importante pentru turismul râşnovean, liftul cu cremalieră către Cetatea Râşnov şi Dino Parc, cel mai mare parc tematic din Europa de Sud – Est, un alt obiectiv important pentru imaginea oraşului care este în curs de amenajare, centrul istoric, va fi definitivat până la finele acestui an.
Sub centrul oraşului se construieşte acum o şosea pentru preluarea traficului rutier, completată cu o parcare subterană, astfel încât centru Râşnovului să poată fi transformat în zonă pietonală asemănătoare celor din oraşele istorice din Vestul Europei.

Peste vară, întreg centrul Râşnovului a fost practic „decupat”, iar odată finalizate excavările, stabilizările de teren şi structura subterană, şantierul a intrat în etapa cea mai spectaculoasă: construirea „tavanului” peste şosea.
În această perioadă, aspectul zonei se schimbă de la o zi la alta, iar tunelul rutier şi parcarea subterană încep să se contureze. Până săptămâna aceasta, s-a atins gradul de execuţie de 65%, trecându-se la amenajările interioare ale parcării, respectiv la compartimentarea spaţiilor. Totodată, se lucrează la turnarea plăcii de beton peste parcare şi tunel, care a fost realizată în procent de peste 50%, conturându-se practic suprafaţa pietonală. În plafonul de beton care va acoperi amenajările subterane se vor băga aproximativ 7.000 de metri cubi de beton, adică mai bine de 1.500 de autobetoniere. „În momentul în care se realizează acoperirea, mai rămâne de realizat doar partea pietonală, la care se va putea lucra indiferent de vreme, astfel că sperăm ca din luna decembrie şi Centrul Istoric să devină o atracţie a Râşnovului”, a precizat Adrian Veştea.

Lasă un răspuns