Vizite gratuite pentru o zi la Cetatea Râșnov. De ce?

0
666

Marți, 9 iulie, se împlinesc nouă ani de când Cetatea Râșnov a fost recuperată de la fostul proprietar, italian la origini, și a intrat în administrarea autorităților locale. Pentru că data a fost percepută de râșnoveni ca ziua în care s-a făcut dreptate, ana de an este marcată prin „Ziua porților deschise”, când turiștii au acces gratuit în cetate, potrivit primarului Liviu Butnariu.

De la începutul anului până în prezent, Cetatea Râșnov a fost vizitată de aproximativ 130.000 de turiști. Numărul este în creștere de la o lună la alta, a mai spus edilul râșnovean într-o conferință de presă susținută luni la Brașov.

Numai în luna iunie, peste 53.000 de turiști au vizitat cetate, un număr dublu față de cel din luna aprilie.

Butnariu a precizat că cel mai mare număr de turiști se înregistrează, de regulă, în lunile iulie, august și prima parte a lunii septembrie, când în cetate se desfășoară mai multe festivaluri și manifestări culturale.

Cetatea Râșnov este, după Castelul Bran, cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, anul trecut 406.000 de turiști trecându-i pragul.

http://www.mytex.ro/stiri/546-expres/553992-brasov-vizite-gratuite-pentru-o-zi-la-cetatea-rasnov-de-ce.html

Lasă un răspuns