Veteranul Necula Nicolae a fost celebrat cu onor militar la Râşnov

0
178

Rănit de două ori în război, a sărbătorit 101 ani

Veteranul Necula Nicolae a fost sărbătorit azi la Râşnov, la împlinirea vârstei de 101 ani, cu acest prilej alături de el fiind familia, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, precum şi militari de la UM 01751 Râşnov, de la Centrul Militar Zonal Braşov sau membri ai Asociaţiei Veteranilor de Război.

Locotenentul în retragere Necula Nicolae a fost cinstit cu onor de către militarii de la Unitatea de Transmisiuni, chiar la el în curte, după care a ciocnit cu toată lumea şi a servit un pahar de şampanie, a suflat în tortul pe care stătea un număr ce puţini oameni ajung să îl atingă în viaţă şi a fost felicitat de către toţi cei prezenţi. Născut pe 15 aprilie 1915 în Dobrogea, unde familia sa se stabilise din cauza războiului şi a altor greutăţi, s-a întors înainte să înceapă şcoala la Tărlungeni, Braşov.

aniversare 101 - veteram Necula (17)

În tinereţe a făcut schi de performanţă şi fotbal la echipa IAR Braşov, iar înainte de Al Doilea Război Mondial (1939) a fost mobilizat la şcoala de sergenţi de artilerie, devenind apoi membru al Regimentului de vânători de munte. A participat la trecerea Prutului, la „campania din Crimeea” şi a fost rănit la ochi în 1942, în bătălia de la Cotul Donului, Predeal. S-a refăcut şi a fost trimis din nou pe front, iar după întoarcerea armelor împotriva armatei germane este rănit a doua oară, în Munţii Tatra. A fost căsătorit timp de 67 de ani, iar soţia care i-a fost alături şi care i-a dăruit doi copii a decedat în 2014. Necula Nicolae are şi doi strănepoţi, de 2, respectiv 5 ani, care i-au fost alături la aniversare.

„Nu prea mai aude, motiv pentru care nu se mai uită la televizor. Se mişcă însă destul de mult, atunci când este vreme bună iese la aer. A rămas meticulos, aşa cum era în armată. Se trezeşte dimineaţa, îşi face singur patul, se spală, mănâncă, are un program destul de exact”, ne spune nora în vârstă de 67 de ani a veteranului.

http://www.bzb.ro/stire/ranit-de-doua-ori-in-razboi-a-sarbatorit-101-ani-a97496

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here