Proiect ambițios pentru restaurarea, conservarea și amenajarea Cetății Râșnov

0
786

Cetatea Râșnov, unul dintre cele mai vizitate monumente istorice din județul Brașov, va intra în cel mai amplu proiect de restaurare, conservare și amenajare muzeală, în cadrul proiectului „Restaurarea, conservarea și valorificarea durabilă a cetății Râșnov – Incinta de Vest – și crearea infrastructurii conexe”, au anunțat vineri într-o conferință de presă primarul Râșnovului, Adrian Veștea, și directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, istoricul Nicolae Pepene.

cetatea-rasnov-720x480

Adrian Vestea„Este unul din cele mai importante proiecte din punct de vedere muzeal din județul Brașov și de ce nu din România, pentru că Cetatea Râșnov, după cum vedem, are un aflux de turiști din ce în ce mai mare, și cred că este necesar ca cetatea să beneficieze de un asemenea proiect. Proiectul a fost elaborat, am obținut avizele de la Ministerul Culturii și este gata pentru a-l depune în vederea obținerii finanțării. Valoarea totală a proiectului cu TVA inclus este de 3,9 milioane de euro. Este un proiect care rezolvă în totalitate toate necesitățile din Cetatea Râșnov din punct de vedere al restaurării, din punct de vedere al spațiilor expoziționale. Cred că este proiectul care închide cercul pe care Râșnovul l-a abordat prin crearea unei baze de agrement cât mai atractive pentru turiștii care vizitează orașul, dacă luăm în calcul și celelalte obiective realizate până acum, respectiv liftul spre cetate pornind din centrul orașului, Dino Park, Baza sportivă de sărituri cu schiurile de pe Valea Cărbunării, reabilitarea centrului istoric al Râșnovului”, a declarat primarul Adrian Veștea, citat de Agerpres.

sursa :  http://newsbv.ro/2016/06/10/proiect-ambitios-pentru-restaurarea-conservarea-si-amenajarea-cetatii-rasnov/

Lasă un răspuns