Arhitectul care va proiecta şi va asista lucrările la Cetatea Râşnov are un buget alocat de 264.000 de lei

0
849
Cetatea Rasnov este acoperita cu zapada, in Brasov, marti, 8 ianuarie 2008. MIRCEA ROSCA / MEDIAFAX FOTO

Contractul poate fi obţinut prin licitaţie, lansată deja pe SEAP de Primăria Râşnov. După ce în luna iulie a obţinut o finanţare europeană pentru proiectul „Restaurarea, conservarea şi valorificarea durabilă a Cetăţii Râşnov – Incinta de Vest – şi crearea infrastructurii conexe”, Primăria Râşnov a lansat licitaţia în vedere achiziţiei serviciilor de proiectare tehnică şi asistenţă tehnică pe parcursul derulării lucrării de restaurare. Potrivit documentaţiei postate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea estimată contractului este de 264.000 de lei, fără TVA.

„Ofertele sunt aşteptate până în data de 16 noiembrie, iar evaluarea dosarelor se va încheia cel mai târziu în data de 16 februarie. Proiectantul care va obţine contractul va trebui să realizeze documentaţia în 45 de zile de la data emiterii ordinului de începere a serviciilor”, a declarat primarul Râşnovului, Liviu Butnariu.

Consultantul desemnat câştigător în urma licitaţiei avea de pregătit proiectul tehnic (caiete de sarcini pe specialităţi, liste de cantităţi de lucrări elaborate pe baza articolelor de deviz din normativele tehnice, estimare de preţ la nivel de proiect tehnic, fişe tehnice dotări, etc), documentaţia tehnică pentru execuţia lucrărilor, documentaţia tehnică pentru obţinerea avizelor şi a acordurilor. În plus, acesta va asigura asigura asistenţa tehnică pe toată perioada de execuţie a lucrărilor.

Proiectul „Restaurarea, conservarea şi valorificarea durabilă a Cetăţii Râşnov (incinta de vest) şi crearea infrastructurii conexe”, are o valoare totală de 16 milioane lei, din care asistenţa nerambursabilă este de 15,2 milioane lei. Termenul de implementare a proiectului este de 38 de luni, dintre care primele sunt dedicate serviciilor de proiectare, iar următoarele 26 lucrărilor de execuţie.

http://www.bzb.ro/stire/arhitectul-care-va-proiecta-si-va-asista-lucrarile-la-cetatea-rasnov-are-un-buget-alocat-de-264000-de-lei-a118144

Lasă un răspuns