Târg de Sânziene cu meşteşugari locali, la Râşnov, sâmbătă

0
64

Îmbrăcăminte, accesorii, piese de decor, bunătăţi dulci şi sărate toate ceate de producători locali. Le veţi găsi în Piaţa Unirii din Râşnov, la Târgul de Sânziene, sâmbătă, 22 iunie, în intervalul 10:00 – 20:00. Vor fi prezenţi 21 de meşteşugari iscusiţi din Râşnov şi Ţara Bârsei, dar programul evenimentului este completat şi cu ateliere speciale pentru copii, pentru adulţi, cu prezentare de port popular şi cu un concert.

„Am pus la cale un târg de Sânziene, unde vă invităm să aflaţi poveşti despre tradiţiile de Sânziene, despre plante de leac, iar pentru că suntem atât de aproape de ziua iei, despre portul popular de Râşnov printr-o prezentare a costumelor păstrate cu sfinţenie de câteva doamne din Râşnov, un atelier de cusut motive tradiţionale pentru adulţi şi un atelier de opincuţe pentru copii. Poveşti de Sânziene despre flori şi plante vom afla de la Roha Silva, iar la venirea serii, tinerii muzicieni de la Carabi, Tudor Moldoveanu şi Cristian Medrea, ne poartă pe ritmuri visătoare de început de vară”, au precizat organizatorii. Accesul la eveniment este gratuit. Târgul a fost gândit în urma succesului Târgului de Florii, fiind organizat de Asociaţia Mioritics, în colaborare cu Primăria Râşnov şi Asociaţia Adoptă un ţăran. Proiectul este finanţat de Consiliul Judeţean Braşov.
Sânzâienele reprezintă denumirea populară a sărbătorii naşterii Sf. Proroc Ioan Botezătorul, marcată în 24 iunie.

PROGRAM
10:00 – 20:00 – Târg de Sânziene cu meşteşugari locali
11:00 – 12:00 – Atelier de mini opincuţe pentru copii
11:00 – 12:30 – Atelier de cusut motive tradiţionale pentru adulţi
16:00 – 16:40 – Prezentarea portului popular de Râşnov
17:00 – 17:40 – Poveşti de Sânziene despre flori şi plante cu Roha Silva
18:00 – 18:40 – Concert Carabi

https://bzb.ro/stire/targ-de-sanziene-cu-mestesugari-locali-la-rasnov-sambata-a199361

Lasă un răspuns