„Basmul” care împrieteneşte copiii cu pădurea

0
827

În premieră, elevii din Râşnov au avut acces în acest an şcolar la primul manual de Educaţie Silvică gândit şi ilustrat astfel încât să îi atragă pe cei mici, dar în acelaşi timp să înveţe lucruri interesante despre pădure.

Râşnovul este promotorul unui proiect educaţional inedit şi ambiţios la noi în ţară: „Educaţia Silvică”. Proiectul a fost iniţiat de către Asociaţia „Prietenii Pădurilor din Romania“ care îşi propune să contribuie la protejarea pădurilor prin educarea tinerelor generaţii. „Presiunea pe care o exercităm direct sau indirect asupra pădurilor prin intermediul diverselor activităţi, scăderea calităţii vieţii şi a sănătăţii comunităţilor umane, dar şi absenţa din şcoli a unei discipline care să trateze strict relaţia omului ca individ şi specie cu pădurea, ne-a determinat să concepem şi să introducem în premieră în şcoli «Educaţia Silvică». Credem cu tărie ca promovarea în rândul tinerelor generaţii a „Educaţiei Silvice” este cea mai eficientă metodă pe termen mediu şi lung cu ajutorul căreia nu vom mai repeta greşelile trecutului şi prin care ne vom proteja cu adevărat pădurile şi propriile vieţi”, a explicat preşedintele Asociaţiei Prietenii Pădurilor din România, Florin Nan (foto jos).

Educatie_silvica_pritenii_padurilor_(5)

http://www.bzb.ro/stire/basmul-care-imprieteneste-copiii-cu-padurea-a93248

 

Lasă un răspuns