BRAŞOV-RÂŞNOV. O vară întreagă de vacanţă altfel

0
810

În data de 1 iulie va debuta la Râşnov „Vacanţa altfel”, un proiect de promovare a valorilor de istorie naţionala şi a patrimoniului local ce va ţine toată vara, încheindu-se în prima zi a lunii septembrie. Activităţile vor fi desfăşurate în Grădina Cetăţii Râşnov, după cum a precizat primarul oraşului, Liviu Butnariu.

„Proiectul presupune desfăşurarea a 220 de ateliere tematice interactive unde estimăm o participare de minimum 2.200 de persoane, o instalaţie interactivă «Povestea unui steag tricolor – 2018» la care vor fi implicate cel puţin 1.600 de persoane şi publicarea cărţii cu acelaşi titlu în 2.000 de exemplare. Instalaţia interactivă se va finaliza într-o formă ce va putea fi prezentată în alte ocazii şi alte contexte. Estimăm că până la finalul proiectului, publicul va avea parte de un program cultural-educativ diversificat, o experienţă directă şi de calitate în ceea ce priveste valorile locale, creşterea sentimentului de mândrie naţionala şi apartenenţa la spaţiul cultural românesc”, a declarat primarul Butnariu.

http://www.mytex.ro/stiri/177-politic/576612-video-brasov-rasnov-o-vara-intreaga-de-vacanta-altfel.html

Lasă un răspuns