Lucrările fac parte dintr-un program amplu de modernizare a străzilor din localitate, demarat în urmă cu mai mulţi ani.
După ce în anii trecuţi, infrastructura urbană din zonele cu case ale Râşnovului a fost complet modernizată, în 2017 astfel de lucrări se vor efectua în cartierele de blocuri, respectiv Florilor, Chimica (foto) şi ISR. Astfel, potrivit viceprimarului oraşului Râşnov, Liviu Butnariu, care îndeplineşte şi atribuţiile primarului, în cele trei cartiere se vor trece în subteran cablurile electrice şi de telecomunicaţii, va fi refăcut iluminatul public, aleile pietonale vor fi modernizate, iar pentru captarea apelor pluviale se va amenaja o reţea specială de canalizare, separată de cea care preia apele menajere. Pe anumite străzi vor mai interveni lucrări de resistematizare şi modernizare, iar, în final, în toate zonele afectate de lucrări se vor reamenaja şi zonele verzi.
„Pentru lucrările din ISR şi Florilor avem semnate contractele de execuţie şi urmează să emitem ordinul de începere a lucrărilor. În ceea ce priveşte amenajările ce urmează a se realiza în cartierul Chimica, am lansat procedura de achiziţie a lucrărilor şi sper ca până la sfârşitul acestei luni, cel târziu în luna mai, să avem executantul”, a precizat Butnariu.
El a mai spus că lucrările amintite sunt finanţate integral de la bugetul local. Lucrările din cele trei cartiere reprezintă o continuare a programului multianual de modernizare a infrastructurii din localitate, la ora actuală, strict pe partea de asfaltare străzi, oraşul având aproape 100% problema rezolvată.
Mai mult de bugetul pe 2017, alocat pentru dezvoltare…
mai mult la : www.bzb.ro