Centrul Râşnovului devine pietonal. Va avea primul tunel rutier subteran din judeţul Braşov

0
843
Investiţia este finanţată cu 18 milioane de lei bani europeni şi este gata în proporţie de 90%. Mai sunt de realizat câteva finisaje şi apoi amenajarea spaţiilor verzi de la suprafaţă.

Lucrările se vor termina într-o lună, protrivit edililor din Râşnov. Proiectul a prevăzut amenajarea primului amenajarea primului tunel rutier din judeţul Braşov. Acesta este gata şi are 316 metri. Străbate centrul Râşnovului va transfeşi transferă astfel în subteran traficul auto din zona istorică a oraşului. Practic, după modelul Sighişoara, tot centrul oraşului va deveni pietonal. Toate cablurile de pe stâlpi au fost coborâte în subteran. Inclusiv stâlpii de iluminat public au dispărut şi au fost înlocuiţi cu lampadare prinse de case.

Lucrările pentru reabilitarea şi modernizarea întregului centru au fost extrem de complexe, având în vedere că s-a excavat pe o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi, până la 8 metri adâncime, pentru a face loc tunelului subteran şi unei parcări de 100 de locuri sub pământ. Conform proiectului, Piaţa Unirii din Râşnov ar urma să fie pavată, iar toate spaţiile verzi să fie refăcute. Vor fi amenajate fântâni arteziene, mobilier stradal şi va fi montată şi o scenă pentru evenimente.

Citeste mai mult: adev.ro/o0q9e3

Lasă un răspuns