Crăciunul se anunţă unul magic la Râşnov

0
998

În Piaţa Unirii va fi un brad de 18 metri, înconjurat de alţi 34 de brazi stilizaţi, iar întreg centrul va fi acoperit de o umbrelă luminoasă, după modelul celei din Sibiu.

În Piaţa Unirii va fi un brad de 18 metri, înconjurat de alţi 34 de brazi stilizaţi, iar întreg centrul va fi acoperit de o umbrelă luminoasă, după modelul celei din Sibiu

Pe 4 decembrie, la ora 18.00, se aprind luminile de sărbătoare la Râşnov, iar momentul se anunţă unul special. Oraşul şi-a recuperat centrul istoric, transformat în pietonal odată cu transferarea traficului auto în subteran (investiţie de 4 milioane de euro finalizată în această vară), iar sărbătorile de iarnă de anul acesta îl vor transforma într-o adevărată atracţie turistică, cel puţin aşa arată simulările prezentate de urbanişti.

Un brad înalt de 18 metri înconjurat de alţi 34 mici brazi stilizaţi, creaţi din lumini pe stâlpii de iluminat din piaţa centrală, şi o umbrelă de lumină care va acoperi întregul centrul, cam aşa s-ar rezuma „magia” pregătită pentru Crăciun, atât pentru localnici, câr şi pentru turişti, având în vedere că vorbim de una din cele staţiuni de interes naţional ale judeţului Braşov.
„Culoarea dominantă în acest an va fi albul cald. Pentru amenajarea centrului istoric pentru sărbătorile de iarnă am apelat la o firmă de specialitate, care va efectua lucrările în baza unui proiect în care a fost prevăzut fiecare detaliu”, ne-a declarat viceprimarul Râşnovului, Liviu Butnariu.
Bradul va fi împodobit pe un model conic, cu beteală, 400 de globuri (galbene, roşii şi aurii) şi şiruri luminoase cu flash-uri, astfel că bradul va fi spectaculos atât ziua, cât şi seara. Totodată, în mijlocul Pieţei Unirii a fost montat un stâlp de la care vor porni, în rază, către laturile pieţei, şiruri luminoase, formând astfel o „umbrelă” densă, pentru la cel mai îndepărtat punct de centru, distanţa dintre două şiruri va fi de aproximativ 50 de centimetri. Această modalitate de decorare a centrului este utilizată şi în Sibiu. Cu ajutorul unor şiruri luminoase, cei 34 de stâlpi de iluminat din Piaţa Unirii, cât şi cei 11 de pe strada Republicii, vor fi „transformaţi” în „brazi stilizaţi”, mai precis în mici replici ale pomului de Crăciun, din Piaţa Unirii. Tot în centrul istoric, în perioada sărbătorilor de iarnă,  vor fi deschise şi căsuţe cu produse specifice.

Moşul îşi ia şi în acest an „reşedinţă de Râşnov”
Ca o tradiţie deja pentru Râşnov, şi în acest an Moş Crăciun îşi va stabili reşedinţa la Râşnov, la casa de lângă bradul mare de Crăciun. Moşul va fi cel care va aprinde luminile de sărbătoare în oraş, iar până în ajunul Crăciunului, 24 decembrie, va sta „la dispoziţia” copiilor în fiecare seară, de la ora 18.00 la 20.00.

Tot oraşul va fi luminat
Dacă în alte localităţi din judeţ autorităţile locale pun accentul doar pe zona centrală şi, în cel mai fericit caz pe două-trei cartiere, la Râşnov vor fi împodobiţi 10 pomi de Crăciun şi în toate celelalte cartiere ale oraşului. De asemenea, pe stâlpii de pe drumul naţional care traversează oraşul, precum şi pe cei de pe străzile principale se vor monta ornamente luminoase.

http://www.bzb.ro/stire/craciunul-se-anunta-unul-magic-la-rasnov-a105516

Lasă un răspuns