Oraşul Râșnov : Hora Unirii s-a jucat și la Râșnov!

0
745

Sute de persoane au sărbătorit astăzi, în Piața Unirii din Râșnov, Ziua Unirii Principatelor Române. La 160 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, râșnovenii s-au prins în horă și au sărbătorit, alături de soldații Centrului 42 Comunicații și Informatică de Sprijin, dar și de jandarmii brașoveni, Mica Unire.

Manifestațiile au avut loc în centrul orașului. Inițial programul a început cu o slujbă religioasă, oficiată de preoții din Râșnov dar și de către cei militari. După această slujbă a avut loc un mic moment în care o parte din militari au primit diplome de merit din partea autorităților. Au urmat discursurile oficialităților prezente, după care absolut toată lumea din Piața Unirii s-a prins în horă.

Manifestațiile prilejuite de Unirea principatelor Române s-au încheiat la Cinematograful Amza Pellea din Râșnov. Aici, elevii râșnoveni au susținut mai multe momente artistice.

Oraşul Râșnov

Lasă un răspuns